L'echappée belle

        Hotararea o lua brusc, in timpul uneia din rarele, dar pretioasele convorbiri telefonice. O zi, poate doua in afara orasului…stia foarte bine ca insemna mult mai mult; un fel de evadare intr’un univers frumos si sublim. Ziua de lucru bifa inca opt ore adaugate unui sistem si smulse dintr’o viata. O contabilitate ce nu merita contabilizata. Ajuns in autogara, se aseza la o coada ce iesea dintr’un autobuz mult prea plin. Oameni atrasi de promotie, dispusi sa calatoreasca in picioare, printre bagaje si comentarii la adresa sistemul de transport. Isi gasi un loc pe culoar, in partea din spate a autobuzului, langa un grup de studenti incantati inca de noul oras adoptiv. Astfel, facu turul virtual al noilor baruri, cantine, facultati, cu un fel de superioritate, dar si nostalgie in fata anilor trecuti. Un déjà vu mult prea cunoscut, candva entuziasmant, stins intre timp de o acalmie inevitabila. Obosit si gelos pe ‘tineretea‘ debordanta ce il inconjura, se refugie intre castile sale fidele. Autobuzul ticsit de suflete, gonea printre campiile adormite, asemeni unui condamnat supus aceluiasi traseu ametitor. Pancarte timide clipeau in lumina, urandu’i parca ‘bun venit’ in tinuturile lor, pentru a’si lua adio cativa kilometri mai incolo. Dupa aproape 4 ore, ajunse la destinatie. O ploaie marunta il intampina destul de rece, invitandu’l sa ia loc in primul taxi. Usa apartamentului se deschise discret, lasand loc imbratisarilor dupa 4 luni de absenta. O primire calduroasa, pe masura acelui noiembrie rece. Ultima daca cand se vazusera, gandurile era confuze, viitorul incert… a fost o despartire trista dupa o luna petrecuta impreuna. In timpul discutiilor de seara, evadau din prezent si lasau totul in urma. Isi construiau un posibil viitor din resturile de norme cu care cei din jur ar fi aruncat in ei ; un viitor nesigur, ce’i drept, insa lipsit de gratii care sa le bareze privirea spre cer. Doi nebuni razand de ospiciul ce isi lasa pacientii liberi pe strazi...

         Dupa schimbul de cordialitati, inerent oricarei revederi, cuvintele incepeau sa isi reia usor frecventa comuna lor. Ideile se succedau cu repeziciune, vrand parca sa acopere prapastia de 4 luni, cu el in rolul de copilot si ea, la conducere ; roluri stabilite inca de cand s’au cunoscut de acelasi regizor care il observase toata viata ascultand. Scenariul semana mult cu un monolog, interpretat magistral, dar totusi un monolog. Tarziu, in noapte, inchisera ochii constienti, inconstienti ?! Dimineata, scaldata in soare, coincidea perfect cu starea lor de spirit. Un mic dejun in trei, in care fiecare gest era inregistrat in subconstient, pentru a fi mai tarziu defulat asemeni unor provizii adunate pentru zile negre. Era un univers frumos, diferit de tot ceea ce vazuse inainte, alcatuit din trei surori ce’si imparteau cu generozitate iubire si caldura. O insula in marea de indiferenta si rautate ce’si izbea valurile in incercarea disperata de a strapunge continutul ermetic al dragostei fraterne. Pornind cu pasi domoli pe stradutele intortocheate, imortaliza fiecare colt asemeni unor piese de puzzle pentru a crea un oras, de care doar auzise. Asculta, filtra, analiza, la asta se pricepea cel mai bine, cu un egoism de care era semiconstient, si care’i parea incurabil. Cladirile vechi, impresionante prin arhitectura, se inlantuiau sub forma unei expozitii, pentru a cuceri cu fiecare privire vizitatorii mai slabi de inger. Intrasera intr’o cafenea pentru a servi o Leffe, devenita deja un simbol al legaturii dintre ei. Doua ore de uitare, de contemplare a unei piete mult prea dezgolite de anotimpul rece. Timpul zbura in dimensiunea lui, lasand loc pe cer asfintitului ce dadea semnalul de plecare. O dupa masa superba, incarcata de emotie si traita intr’o stare de constienta pura. Acasa, pregatirile de cina erau in toi. O colaborare tacita, un sistem perfect sprijinit pe obiceiuri si indemanare, il transformau o data'n plus intr’un monument de admiratie. Plecase a doua zi, cu o noapte mai tarziu decat prevazuse. Autobuzul, prezent de aceasta data la locul stabilit, era aproape gol. Campiile se trezisera intre timp, imbracand hainele de duminica si iesind in intampinarea aceluiasi soare adorat. Cu ochii in zare, parcurse cele 4 ore zambind, privind aceiasi nebuni in cautarea unei destinatii ce se afla mai aproape decat credeau.